Premierul naţionalist ungar Viktor Orban, care denunţă cu regularitate sancţiunile impuse de către Uniunea Europeană (UE) Rusiei din cauza Războiului rus din Ucraina, vrea să obţină ridicarea acestor sancţiuni până în decembrie, relatează AFP.
Liderul populist i-a îndemnat pe membrii Partidului său Fidesz, la o reuniune a formaţiunii, ”să facă tot posibilul pentru a se asigura că Europa ridică sancţiunile cel mai târziu înainte de sfârşitul anului”.
Viktor Orban, care vrea să-şi păstreze legăturile strânse cu Kremlinul, denunţă cu regularitate strategia UE împotriva Rusiei.
El dă vina creşterii vertiginoase a preţurilor pe sancţiuni, în contextul în care Ungaria este afectată de o inflaţie galopantă şi se teme cu privire la aprovizionarea energetică din această iarnă, din cauza unei dependenţe puternice faţă de hidrocarburile ruseşti.