"Nu cunosc situația personală a acestei fete, dar ea vorbește perfect limba germană și trăiește aici de mult timp. Tocmai pentru astfel de cazuri am schimbat legislația, astfel încât tinerii bine integrați să aibă perspective la noi", a afirmat responsabila Guvernului german pe probleme de imigrație și integrare a refugiaților, Aydan Özoguz, intervievată de Spiegel.
De asemenea, primarul din Rostock, orașul unde a avut loc respectiva dezbatere televizată pe teme de imigrație, a declarat cotidianului Tagesspiegel că nu intenționează să o expulzeze pe tânăra palestiniană și nici pe familia ei.
Scena petrecută, miercuri seară, a provocat o avalanșă de comentarii despre atitudinea cancelarului, care nu a promis nimic fetei și a încercat să o consoleze într-un mod stângaci.
Adolescenta în vârstă de 14 ani, al cărei prenume este Reem, a încercat să explice, într-o germană impecabilă, că trece printr-un moment greu după ce membrii familiei sale au aflat că cererea de azil le-a fost respinsă și vor fi expulzați din Germania, unde s-au refugiat cu patru ani în urmă.
"Politica este uneori dură. Tu te afli acum în fața mea și ești o persoană extrem de simpatică, dar și tu știi că în taberele de refugiați din Liban sunt mii și mii de oameni (...) Iar dacă noi spunem acum: puteți să veniți cu toții (...), nu vom reuși să facem față, suntem în fața unei dileme", i-a răspuns Angela Merkel, care și-a întrerupt discursul când a observat că tânăra a început să plângă. Apoi, Angela Merkel s-a dus lângă fată și a încercat să o consoleze cu o mângâiere pe umăr.
O parte a mass-media și unii internauți au văzut în această secvență o dovadă a insensibilității cancelarului german, în timp ce alții cred că orice altă personalitate politică ar fi fost pusă în dificultate într-o situație similară și că Angela Merkel a dat totuși dovadă de umanitate, pentru că nu a mințit auditoriul.
La rândul ei, adolescenta palestiniană i-a luat ulterior apărarea cancelarului, apreciind că a gestionat situația survenită în dezbatere într-un mod suficient de corect.
"A ascultat, și-a exprimat opinia și cred că este destul de corect", a spus ea postului de televiziune ARD, citat de agenția DPA.
Imigrația a devenit un subiect foarte sensibil în Germania, ca urmare a fluxului masiv de refugiați proveniți în special din Siria, Afganistan, Kosovo și teritoriile palestiniene. Se estimează că anul acesta circa 400.000 de refugiați vor solicita azil statului german. Această situație a provocat în rândul opiniei publice germane resentimente față de imigranți, ilustrate și de recentele proteste de stradă împotriva 'islamizării' Germaniei.