Potrivit presei, poliţiştii au efectuat operaţiuni majore la Bobigny, o suburbie a Parisului, la Jumont, în apropiere de graniţa Franţei cu Belgia şi la Toulouse, în sudul ţării.
Un suspect-cheie căutat de poliţia franceză este Salah Abdeslam, în vârstă de 26 de ani, un belgian care ar fi fost implicat în atentate alături de doi fraţi de-ai săi, dintre care unul a fost arestat şi celălalt a murit într-un atac de pe bulevardul Voltaire, în apropiere de sala de concerte Bataclan.
Salah Abdeslam ar fi închiriat autoturismul Volkswagen Polo care a fost folosit de atacatori şi ulterior găsit lângă Bataclan, unde 89 de persoane au fost ucise.
El a fost oprit sâmbătă de poliţie, alături de alţi doi bărbaţi, într-un vehicul din apropierea frontierei belgiene, dar a fost lăsat să plece după interogare şi verificarea documentelor.
Poliţia a dat publicităţii fotografia sa, făcând apel la informaţii, dar avertizând în acelaşi timp populaţia să nu intre în contact cu el, întrucât este foarte periculos.
Unul dintre fraţii săi, Brahim Abdeslam, în vârstă de 31 de ani, este unul dintre atacatorii sinucigaşi de vineri noaptea, el fiind autorul unui atentat din faţa unui bar situat pe bulevardul Voltaire, din apropiere de Bataclan.
Cel de-a treilea frate, Mohammed, a fost arestat în cartierul Molenbeek din Bruxelles, în timp ce se întorcea de la Paris. Poliţia belgiană a precizat că a efectuat în total şapte arestări.
Unul dintre cei trei atacatori care au murit în Stade de France după ce şi-au detonat centurile explozive a fost identificat drept Bilal Hadfi, în vârstă de aproximativ 20 de ani, care locuia tot în Belgia.
Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a declarat că atacurile de la Paris au fost pregătite de "un grup de indivizi din Belgia", care au "avut complici în Franţa".
Premierul belgian Charles Michel a declarat că autorităţile vor face verificări la Molenbeek, cartier cunoscut ca un adăpost pentru jihadişti. "Am observat că aproape întotdeauna există o legătură cu Molenbeek, că este o problemă uriaşă acolo", a subliniat el.