Potrivit Biroul de Anchetă şi Analiză pentru Securitatea aviaţiei civile (BEA) din Franţa, un medic a recomandat ca Andreas Lubitz să primească tratament într-un spital de psihiatrie, cu două săptămâni înainte ca acesta să prăbuşească avionul Germanwings în Alpii francezi, informează Le Figaro.
BEA a prezentat într-un raport informaţii potrivit cărora Andreas Lubitz a început să prezinte simptomele unei depresii psihotice în decembrie 2014, şi că a consultat mai mulţi medici în lunile care au urmat. Niciunul dintre aceştia nu a alertat autorităţile aeronautice sau angajatorul pilotului.
Raportul, făcut public în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc în apropiere de Paris, confirmă faptul că prăbuşirea avionului a fost rezultatul unui act voluntar al copilotului german, Andreas Lubitz, care suferea de probleme psihice.
Experţii aviaţiei civile franceze au recomantat o intensificare a controlului medical la care sunt supuşi piloţii, în raportul final al anchetei privind prăbuşirea avionului Germanwings în sudul Alpilor francezi, în martie 2015, accident soldat cu moartea a 150 de persoane.
BEA recomandă "efectuarea unei analize regulate în ceea ce priveşte incapacităţile de zbor ale piloţilor, cauzate în special de probleme de ordin psihologic sau psihiatric".