Între persoanele rănite se află doi paznici, dintre care unul s-a aflat în comă, dar a ieșit. Ceilalți cinci sunt toți salariați Air France, inclusiv directorul pentru resurse umane, Xavier Broseta, Pierre Plissonnier, însărcinat cu activitatea de lung curier în cadrul companiei, și alți trei membri ai conducerii, a declarat purtătorul de cuvânt, fără să facă alte precizări, scrie Mediafax.
Reuniunea Comitetului Central de Intreprindere al Air France, la sediul companiei, a fost intrerupta luni dimineata dupa ce in birouri au patruns aproximativ 100 de salariati, care si-au manifestat opozitia fata de planul de "concedieri" al conducerii prin atacarea unor cadre, relateaza Reuters. Salariatii l-au atacat pe directorul pentru resurse umane Xavier Broseta, care a prezentat planul de masuri drastice, decis de filiala Air France-KLM in urma unui esec al unor negocieri cu sindicatele.
Broseta a reusit sa fuga din sala de sedinte din sediul Air France, situat pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle, la bustul gol, dupa ce camasa i-a fost smulsa de pe el, a constat Reuters la fata locului. Lui Pierre Plissonnier - DRH la Roissy si numarul doi in activitatea de lung curier Air France - i-a fost de asemenea rupta camasa de pe el.
Frédéric Gagey, presedintele-director general al Air France, a parasit sala cu o ora inainte sa fie luata cu asalt, ceea ce a condus la intreruperea sedintei CCI, au declarat reprezentanti sindicali pentru Reuters. In urma acestor incidente, reuniunea CCI a fost suspendata si reprogramata la o data ulterioara, nedeterminata.
Air France si-a anuntat intentia de a depune plangere pentru "violente agravate" - carora le-au cazut victime membri ai conducerii companiei. "Aceste violente sunt rezultatul (actiunilor) unor indivizi izolati deosebit de violenti, in contextul in care manifestatia personalului in greva s-a desfasurat mai inainte fara incidente", a declarat un purtator de cuvant al companiei.