Aproximativ 450.000 de catalani, potrivit poliției municipale, au manifestat sâmbătă după-amiaza în centrul orașului Barcelona pentru a cere independența regiunii, după ce Madridul a solicitat Senatului destituirea executivului catalan, transmite AFP.
În discursul său, Carles Puigdemont a vorbit despre decizia de suspendare a independenţei Cataloniei ca despre un act care plasează Madridul "în afara statului de drept", spunând şi "dacă valorile europene sunt în pericol în Catalonia, vor fi în pericol şi în restul Europei". Discursul său a fost ascultat de cele câteva sute de mii de catalani strânşi în centrul Barcelonei.
Iniţial, protestul era anunţat pentru a se cere eliberarea celor doi lideri separatiști, Jordi Sanchez și Jordi Cuixart, arestați luni pentru revoltă. Mobilizarea este mai mare după anunțul demiterii guvernului regional.
Mulțimea a fost de două ori mai importantă decât marți seara, atunci când 200.000 de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta față de încarcerarea a doi lideri separatiști catalani, inculpați pentru revoltă împotriva autorităților.
Puigdemont s-a întâlnit, înainte de discursul său, cu membrii guvernului său pentru a discuta poziţia oficială în cazul activării Articolul 155 din Constituţia Spaniei, potrivit căruia autonomia regiunii Catalonia poate fi suspendată dacă se constată încălcarea legilor.
#Barcelona Sigue la manifestación para exigir la libertad de Jordi Sánchez y Jordi Cuixart con presencia de Puigdemont y del govern pic.twitter.com/DCSVrjNtwQ
— 24h (@24h_tve) 21 octombrie 2017