Georg Streiter, purtătorul de cuvânt al Guvernului german, cel care a făcut declaraţiile în privinţa conversaţiei telefonice dintre cei doi lideri, nu a oferit detalii în privinţa duratei convorbirii sau alte subiecte care au fost abordate, anunţă Mediafax.
Angela Merkel va avea joi o întrevedere în Berlin cu preşedintele Barack Obama, pentru a discuta despre acordul de liber schimb dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, a adăugat Steriter.
Miercuri, cancelarul Germaniei l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria în scrutinul prezidenţial din SUA, dar a atras atenţia că opţiunea poporului american îi va conferi viitorului lider de la Casa Albă o responsabilitate mare la nivel global.