Fostul ministru şi negociator-şef pentru Brexit al guvernului britanic, David Davis, le-a cerut duminică membrilor executivului condus de Theresa May să respingă planul acesteia privind Brexitul, aşa-numitul 'Plan de la Chequers', întrucât Uniunea Europeană de asemenea l-a respins, publicul britanic nu-l agreează şi nici parlamentul de la Londra nu-l va vota, consemnează agenţiile Reuters şi dpa.
'Strategia guvernului are trei puncte slabe fundamentale, iar toate ies la suprafaţă pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul jocului', a subliniat Davis într-un articol publicat de The Sunday Times. 'UE l-a respins. Publicul nu-l agreează. Parlamentul va vota împotriva lui', a explicat fostul negociator-şef britanic despre planul de la Chequers, prin care Theresa May a propus blocului comunitar să fie menţinute la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE (nu şi în comerţul cu servicii), aceasta fiind în opinia Londrei şi cea mai bună opţiune de a menţine deschisă frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, propunere neagreată însă de blocul comunitar.
UE a cerut Marii Britanii o aşa-numită soluţie de 'backstop' (sau 'plasă de siguranţă'), care ar menţine Irlanda de Nord în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană şi care să se aplice dacă nu se va reuşi găsirea alteia mai bune în urma negocierilor privind Brexitul. Guvernul condus de Theresa May a acceptat această soluţie de 'backstop' numai pe durata perioadei de tranziţie post-Brexit.
Propunerea premierului britanic
Relatări recente din presa britanică susţin că premierul britanic ar fi prezentat o propunere care prevede menţinerea Regatului Unit într-o uniune vamală cu UE până când se va putea ajunge la un acord asupra viitoarelor relaţii comerciale, chiar şi după perioada de tranziţie post-Brexit, care trebuie să se încheie în decembrie 2020. Prin urmare, tot conform presei britanice, mai mulţi membri ai guvernului condus de Theresa May ar fi ameninţat cu demisia, întrucât resping o asemenea abordare.
Theresa May a luat o 'decizie neînţeleaptă în decembrie acceptând limbajul EU în chestiunea frontierei nord-irlandeze', mai menţionează David Davis în acel articol, criticând conceptul de 'backstop'. Aşadar, 'pentru membrii cabinetului a sosit momentul să-şi exercite autoritatea colectivă', a indicat el.
'Trebuie să ne revedem imediat strategia de negociere şi să oferim un Brexit care vine în întâmpinarea cererilor referendumului (din 2016) şi intereselor poporului britanic', a îndemnat fostul negociator-şef, care şi-a dat demisia din acest post, la fel ca şi fostul ministru de externe Boris Johnson, pentru că nu a împărtăşit abordarea Brexitului de către premierul May, pe care a considerat-o prea conciliantă faţă de UE.