Noul premier britanic Rishi Sunak a promis luni să aducă "stabilitate şi unitate" în faţa "profundelor dificultăţi economice" cu care se confruntă Regatul Unit, relatează AFP şi Reuters.
"Nu există nicio îndoială că ne confruntăm cu profunde dificultăţi economice", a declarat Rishi Sunak în prima luare de cuvânt de la câştigarea cursei pentru preşedinţia Partidului Conservator.
"Avem nevoie de stabilitate şi de unitate şi a aduce împreună partidul şi ţara va fi prioritatea mea absolută", a mai spus politicianul care va deveni primul premier de origine indiană al Regatului Unit.
"Este cel mai mare privilegiu să mă pun în slujba partidului pe care îl iubesc şi să dau înapoi la rândul meu ţării căreia îi datorez atât", a subliniat el, potrivit agențiilor internaționale de presă.
În cursul unei reuniuni cu uşile închise de după încheierea cursei electorale, fostul ministru de finanţe le-a cerut conservatorilor "să se unească" sau "să moară", cu doi ani înainte de viitoarele alegeri legislative, au relatat participanţii la această întâlnire.
Candidatura sa a fost singura care a atins, cu un avans zdrobitor, pragul de 100 de voturi ale deputaţilor din majoritatea conservatoare.
Primul premier desemnat de noul Rege al Marii Britanii. Cum conservatorii sunt majoritari în Camera Comunelor, Rishi Sunak va fi desemnat de regele Charles al III-lea să formeze un nou guvern, cel mai probabil marţi. O premieră pentru noul suveran, care a devenit rege pe 8 septembrie, după moartea mamei sale, Elisabeta a II-a.
Contracandidat învins în această vară de Liz Truss, Rishi Sunak va fi al cincilea premier de la referendumul privind Brexit-ul din 2016, care a deschis un lung capitol de turbulenţe economice şi politice inedite în Regatul Unit. El este al treilea lider al partidului în două luni, o perioadă de instabilitate fără precedent, în fruntea unei majorităţi măcinate de divizări după 12 ani la putere, relatează Agerpres.