Edouard Philippe, un reprezentant al dreptei moderate în cadrul Partidului Republicanii, este noul premier al Franței. Philippe este considerat un apropiat al lui Alain Juppe, fostul candidat al dreptei la prezidențiale, învins în alegerile primare.
Noul premier desemnat a făcut parte pentru scurt timp din Partidul Socialist, în tinerețe, înainte de a se alătura UMP-ului, devenit între timp Partidul Republicanii.
Philippe, parlamentar la primul mandat, este considerat un novice în politică.
Câțiva aleși ai dreptei moderate s-au alăturat deja taberei lui Emmanuel Macron, dar numirea unui reprezentant al Republicanilor pare a fi un semnal de unitate foarte puternic pentru a încerca să-i convingă pe francezi să-i dea o majoritate în parlament, ceea ce i-ar permite să-și aplice reformele liberale și sociale.
Provocările lui Macron
Dubla agendă a acestei zile reflectă două principale provocări ale tânărului centrist proeuropean, care dorește o "Franță puternică care protejează", scrie Agerpres.
În primul său discurs oficial, noul șef al statului a promis duminică "să-i unească și să-i reconcilieze" pe francezi, să le redea încrederea, să refondeze și să relanseze Europa, să o facă "mai eficientă, mai democratică, mai politică".
Profilul premierului său și componența noului guvern francez, care ar urma după toate probabilitățile să fie anunțată marți, vor fi primul test al capacității sale de a uni cu o lună înainte de alegerile legislative cruciale pentru continuarea mandatului său.
Cel mai tânăr președinte din istoria Franței afirmase chiar înainte de alegerea sa în 7 mai că și-a făcut alegerea pentru postul de premier. Dar el nu a oferit niciodată nici cel mai mic indiciu cu privire la acest subiect, lăsând zvonurile să agite lumea politică și media.
În discursul său de învestitură, noul șef al statului a acordat un loc important problemei europene:"Europa de care noi avem nevoie va fi refondată și relansată, căci ea ne protejează", a spus el.
Prima sa deplasare în străinătate va fi consacrată luni unei întrevederi la Berlin cu cancelarul Angela Merkel, a cărei poziție a fost întărită de o victorie electorală de răsunet duminică, înainte de alegerile legislative germane din septembrie.
"Există o dorință de lucru comună asupra câtorva priorități: securitatea, economia, investițiile și protecția socială, cu lupta împotriva protecționismului, precum și problema lucrătorilor detașați", s-a precizat în anturajul lui Emmanuel Macron.
A doua zi după victoria sa în fața extremei drepte, Angela Merkel estimase că tânărul centrist poartă speranțele a "milioane de francezi și a multor oameni din Germania și din Europa". Dar discuțiile nu vor fi ușoare doar pentru atât.
"În calitate de conservatoare, marja sa de manevră cu Macron este foarte limitată", a recunoscut un ministru german, sub rezerva anonimatului, dar, pe de altă parte, " din punct de vedere uman, aceasta ar trebui să se desfășoare bine".
Presa germană nu-i lasă timp noului președinte francez și scoate în evidență încă dinaintea alegerii sale sursele previzibile ale dezacordurilor cu Berlinul.
Astfel, Emmanuel Macron a pledat pentru un "tratat refondator" al Uniunii Europene. Or, ideea de a reforma tratatele europene, urmare a respingerii, prin referendum în Franța, a proiectului de Constituție europeană în 2005, are darul să agite spiritele la Berlin.
Noul președinte francez are în vedere concret un buget, un parlament și un ministru al finanțelor pentru zona euro, ceea ce constituie tot atâtea subiecte care riscă să crispeze relația sa cu cancelarul german și cu partidul său creștin-democrat CDU, foarte atașate ortodoxiei financiare.
"Prieten drag. Macron salvează Europa... și germanii sunt cei care trebuie să plătească", titra sâmbătă săptămânalul Der Spiegel.
În așteptarea acestei întâlniri la Berlin, Emmanuel Macron și-a preluat oficial funcția duminică în cursul unei ceremonii foarte solemne și protocolare la Palatul Elysee, succedându-i președintelui socialist Francois Hollande, care își efectuase el însuși ultima vizită oficială la Berlin lunea trecută.
Victoria sa în alegerile prezidențiale la 7 mai a bulversat peisajul politic francez, la capătul unei campanii electorale cu răsturnări de situații, marcată prin scorul istoric al extremei drepte, eliminarea, de asemenea istorică, a partidelor tradiționale de dreapta (Republicanii) și de stânga (Partidul Socialist), și de profunde fracturi ale unei țări divizate între perdanți și câștigători ai mondializării.
