După discursul de 12 minute al premierului elen, au urmat intervențiile liderilor grupurilor politice din Parlamentul Europoean. Unii eurosceptici au salutat victoria lui Tsipras la referendum prin afișarea unor pancarte pe care era scris „OXI” (NU, în greacă), adică răspunsul electoratului elen la condițiile propuse anterior de creditorii internaționali ai Atenei în schimbul unui nou pachet financiar „salvator.”
Grecia va aluneca în “revolte și haos” daca nu se ajunge la un acord care să-i asigure viitorul în interiorul Zonei Euro, a avertizat Christian Noyer, guvernatorul bancii centrale a Frantei și membru in consiliul Bancii Centrale Europene (BCE). El a mai spus, citat de hotnews.ro, că BCE nu va elibera la infinit fondurile de urgență ce țin în viata bancile grecesti.
Proiectul european a început să moară, a spus europarlamentarul britanic Nigel Farage. “Planul a esuat, întreaga zonă mediteraneeană s-a trezit ca are moneda greșită. A apărut un nou zid al Berlinului, se numeste euro" a declarat liderul euroscepticilor britanici.
Fostul premier belgian Guy Verhofstadt, în prezent eurodeputat s-a declarat „furios pe Tsipras”: „Ne îndreptăm, ca somnambulii, către un Grexit de cinci ani, iar acum alergăm spre el cu ochii deschisi.(…) Aceasta nu este o dezbatere de tipul ce-a fost mai întai, oul sau gaina... Tsipras trebuie sa vină în întampinarea noastră cu un program de reforme.”
Replică extrem de dură din partea eurodeputatului german Manfred Weber: “Domnule Tsipras, extremistii Europei vă aplaudă. V-ați ales un cerc greșit de prieteni. Nu mai mintiti oamenii, tăierea datoriei nu va afecta bancherii, va lovi în cetățeni de rând precum asistentele medicale din Slovacia sau funcționarii publici din Finlanda.”