Acest mesaj constituie probabil un semnal de încălzire a relațiilor dintre cele două țări vecine, comentează France Presse. Relațiile dintre cele două țări s-au degradat din cauza ambițiilor nucleare ale Phenianului, în condițiile în care Beijingul este de multă vreme un aliat și un binefăcător economic al Coreei de Nord.
Mesajul lui Xi, datat miercuri, răspunde unui mesaj de felicitare care i-a fost trimis de Kim Jong-Un la sfârșitul lui octombrie, după ce Xi Jinping a fost reales în fruntea Partidului Comunist Chinez (PCC).
'Doresc ca în această nouă situație, partea chineză să facă eforturi față de partea nord-coreeană, pentru a promova relațiile dintre cele două părți și cele două țări la un nivel de echilibru și stabilitate durabile', a notat președintele chinez, adresându-se lui Kim cu apelativul 'tovarăș președinte'.
În mesajul său, liderul nord-coreean a adresat 'sincere felicitări' președintelui chinez, exprimându-și speranța că relațiile se vor dezvolta 'în interesul popoarelor celor două țări'.
Ultima dată, KCNA a informat în legătură cu un mesaj al lui Xi din iulie 2016.
Potrivit analiștilor, astfel de schimburi de mesaje între liderii actuali ai celor două țări au devenit foarte rare. În trecut, Beijingul și Phenianul obișnuiau să-și trimită felicitări cu prilejul unor aniversări importante.
În opinia profesorului Yang Moo-Jin de la Universitatea de studii nord-coreene de la Seul, acest cel mai recent schimb de mesaje arată că există și de o parte și de alta dorința de a îmbunătăți relațiile.
'Faptul că ei fac un schimb rapid de mesaje și anunță acest lucru are o semnificație simbolică', explică analistul pentru AFP. 'Dacă mesajele ar fi fost mai personale, ne-am fi putut aștepta la o dezghețare mai rapidă (a relațiilor). Însă deocamdată aceasta arată că cele două părți sunt de acord asupra necesității de a-și îmbunătăți relațiile', conchide el.