Starea băieţelului s-a tot înrăutăţit. Practic, pielea lui se transforma în piatră. Medicii l-au analizat din nou şi au ajuns la un diagnostic crunt: copilul suferă de ihtioza fetală, cunoscută și sub numele de ihtioza arlechin.
Această boală se caracterizează prin îngroșarea excesivă a stratului de cheratină la nivelul pielii bebelușului, care se naște cu un strat gros de piele, având aspectul unei armuri care îl jenează pe copil la fiecare mișcare. Solzii galbeni specifici se cojesc, pielea se crapă, iar decesul survine de multe ori în primele săptămâni de viață.
Băieţelul din Nepal a fost ajutat financiar de cântăreaţa britanică Joss Stone, care şi-a donat încasările dintr-un concert pentru medicamentaţia lui Ramesh Kumari. Datorită generozităţii artistei, se speră că acest copil va putea merge din nou.
Cum arată Ramesh Kumari, în Galeria Foto.