"M-am gândit că ar permite oamenilor să vizualizeze una dintre temele din campania electorală și anume de a ști cine cine va fi numit președinte al Comisiei Europene și cum anume", a spus Jean-Claude Juncker, actualul președinte al Comisiei Europene.
Joseph Daul, președintele PPE, a subliniat că discuțiile despre așa numitul Spitzenkandidaten au fost purtate din 2001-2002 în formațiunea sa, cu scopul de a da un chip Europei. Liberalii, Verzii și Stânga în general s-au declarat de acord cu principiul, dar Martin Schulz, șeful Socialiștilor, în prezent președinte al Parlamentului European, este omul căruia i se acordă principalul merit pentru instituirea unui "cap de listă".
Alegerile au adus surprize - o creștere a numărului de extremiști în Parlamentul European și o scădere a influenței Popularilor Europeni dar în mare, polii de putere s-au păstrat, iar PPE a câștigat cele mai multe mandate.
Șefii de state și de guverne din UE - sau unii dintre ei, obișnuiți să îl desemneze în urma discuțiilor pe șeful Comisiei și să influențeze alegerea comisarilor, au avut o reticență în a urma nou sistem. Jean Claude Juncker a provocat opoziție, în special din partea premierului britanic David Cameron, iar Angela Merkel însăși a avut ezitări.
În cele din urmă însă, în urma presiunilor, inclusiv a celor din presă, Merkel l-a acceptat pe Juncker și Cameron s-a trezit izolat.
Parlamentul European a realizat un material retrospectiv care prezintă o sinteză a modului în care s-au desfășurat principalele etape ale procesului care s-a finalizat cu alegerea de către Parlamentul European a Preşedintelui Comisiei Europene: desemnarea Spitzenkandidaten de către partidele politice, campania electorală, alegerile din 22-25 mai 2014, desemnarea candidatului pentru funcția de Preşedinte al Comisiei de către Consiliul European şi votul final din Parlamentul European care l-a confirmat pe Jean-Claude Juncker în poziția de preşedinte al Comisiei Europene.
Evenimentele menționate sunt relatate din perspectiva a patru dintre foştii Spitzenkandidaten, Martin Schulz (S&D) – Preşedintele Parlamentului European, Jean-Claude Juncker (PPE) – Preşedintele Comisiei Europene, Ska Keller (Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană), Alexis Tsipras (Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică) – Primul ministru al Greciei, şi a unor înalți funcționari din Parlamentul European, precum Klaus Welle - Secretar general şi Jaume Duch Guillot – Director pentru media şi purtător de cuvânt.