Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-ar putea întâlni curând cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, anunţă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de site-ul agenţiei Tass.
Întrebat despre o relatare a agenţiei nord-coreene KCNA privind organizarea unei întrevederi între Vladimir Putin şi Kim Jong-Un anul acesta, Dmitri Peskov a declarat:
"Într-adevăr, această întrevedere ar putea avea loc, modalităţile şi momentul vor fi stabilite prin canale diplomatice".
Potrivit KCNA, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a discutat cu liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, despre această întrevedere, anunţă Mediafax.
Joi, Kim Jong-Un, liderul Coreei de Nord, a exprimat apreciere pentru abordarea preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, de a se opune "hegemoniei" Statelor Unite. "Situaţia în Peninsula Coreea se schimbă în conformitate cu interesele Coreei de Nord şi Coreei de Sud. Apreciez foarte mult că Administraţia Vladimir Putin se opune hegemoniei Statelor Unite. Rusia se opune cu stricteţe, iar noi suntem pregătiţi permanent să purtăm negocieri şi să avem un schimb profund de opinii cu partea rusă pe această temă", a transmis Kim Jong-Un, potrivit agenţiilor Interfax şi Tass, cu ocazia vizitei la Phenian a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov.
Kim Jong-Un a transmis acest mesaj deşi ar urma să aibă o întrevedere cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump. Rusia şi China sunt principalii aliaţi ai Coreei de Nord.