Alejo Vidal-Quadras a fost împuşcat în Salamanca, un cartier de lux din centrul Madridului, în jurul orei locale 13.30 (14.30, ora României) şi a fost dus la spital, scrie News.ro care citează Reuters.
Zona în care a avut loc atacul armat a fost izolată de poliție. Până la ora transmiterii acestei știri nicio persoană nu a fost arestată.
#Agresión con arma de fuego en c/Núñez de Balboa, 40. #Salamanca.@SAMUR_PC estabiliza a un hombre de 78 años con una herida por arma de fuego y lo traslada a un hospital de #Madrid.@policia investiga. Colabora @policiademadrid. pic.twitter.com/OZHJH866no
— Emergencias Madrid (@EmergenciasMad) November 9, 2023
Potrivit agenţiei spaniole de ştiri EFE, poliţia îl caută pe un motociclist care purta o cască neagră şi care ar fi suspect în acest caz.
Alejo Vidal-Quadras, în vârstă de 78 de ani, a fost şeful Partidului Popular, partidul de centru-dreapta din Spania, în regiunea Catalonia.