Vineri seara, Pele junior s-a predat autorităților, la comisariatul din orașul Santos, pentru a începe efectuarea pedepsei, scrie Agerpres.
Edinho (46 ani) fusese condamnat, la finele lunii mai 2014, de un tribunal de primă instanță din Santos, la 33 de ani de închisoare pentru spălare de bani provenind din traficul de droguri. Fiul lui Pele a făcut apel la condamnare, iar justiția i-a confirmat vinovăția, dar i-a redus pedeapsa la mai puțin de jumătate.
Contactat de AFP pe această temă, tribunalul statului Sao Paulo a afirmat că procedura nu a fost publică și că nu poate furniza nicio informație.
"Frustarea mea este mare, pentru că sunt acuzat de spălare de bani, în timp ce eu nu am făcut niciodată așa ceva", a declarat Edinho reporterilor prezenți vineri în fața comisariatului din Santos.
Ceva mai devreme, avocatul lui Edinho, Eugenio Malavasi, a anunțat că a depus imediat un nou recurs, pentru a încerca să evite detenția clientului său.
Edinho a negat mereu acuzațiile afirmând că singura sa legătură cu traficanții a fost în calitate de consumator de droguri. El a fost condamnat pe baza înregistrărilor telefonice, fiind arestat pentru prima oară în 2005, în cursul unei operațiuni a poliției împotriva unei importante rețele de traficanți de droguri.
Tatăl său, Edson Arantes do Nascimento, alian "Pele", în vârstă de 76 ani, a avut în total șapte copii. Considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, Pele a fost triplu campion mondial cu selecționata Braziliei, în 1958, 1962 și 1970.