O vastă majoritate a deputaţilor (303) a votat în favoarea unui proiect de lege în acest sens şi numai opt au votat împotrivă, potrivit mediafax.ro.
Legea urmează să fie promulgată de preşedintele Petro Poroşenko, care a supus, săptămâna trecută, dezbaterii Parlamentului acest proiect de lege.
Proiectul de lege prezentat de Poroşenko prevede anularea statutului de stat nealiniat, o clasificare dată unor ţări, precum Elveţia, care refuză să adere la NATO sau la oricare altă alianţă militară, sau să se implice în mod activ într-un conflict armat. Ucraina s-a alăturat statelor cu statut de nealiniat în 2010, sub presiunea Moscovei.
Parlamentul Ucrainei aprobă anularea statutului de stat nealiniat, pentru apropierea de NATO
