Numele strănepoatei reginei Elisabeta a doua a devenit cel mai important subiect de discuţie la Londra. Turiştii care ajung la Palatul Buckingham nu pot să nu se gândească măcar pentru o secundă la numele prinţesei. Sunt însă alţii care speră să se îmbogăţească de pe urma venirii pe lume a fetiţei. La unele casele de pariuri s-ar fi mizat şi sume mai mari de un milion de lire sterline. De altfel unele agenţii au fost nevoite să-şi suspende activitatea din cauza cererii foarte mari. Favorite printre britanici sunt numele de Charlotte, Alice, Olivia, Victoria şi Elisabeta. Experţii apreciază că anunţul oficial va fi făcut abia după ce regina va fi înştiinţată personal de către ducele şi ducesa de Cambridge asupra numelui ales pentru fiica lor. Între timp bunicii materni şi paterni i-au făcut deja o primă vizită prinţesei, iar unchiul Harry a spus despre ea că este splendidă.
William, Kate şi cei doi copii ai lor vor mai zăbovi o perioadă la Londra după care se vor retrage pe proprietatea lor din Norfolk.