În vârstă de 78 de ani, Jorge Bergoglio a celebrat a doua sa liturghie de Crăciun la Vatican în cadrul încărcat de simboluri și monumental al Bazilicii Sfântul Petru, în prezența a circa 5.000 de credincioși.
Intrat în procesiune în bazilică în sunetele tradiționalului "Kalenda", cânt gregorian anunțând Nașterea lui Christos, Suveranul Pontif a ridicat o pânză ce acoperea o statuie a lui Iisus copil, purtată de doi băieți, unul sirian și celălalt libanez.
Mai târziu, în genunchi, cufundat în rugăciune, Papa Francisc a ascultat "Et incarnatus est" din Messa în do minor de Wolfgang Amadeus Mozart, potrivit agerpres.ro.
În predica sa, Sfântul Părinte i-a invitat pe cei 1,2 miliarde de catolici să nu cedeze mâniei în viața lor și să arate empatie pentru persoanele aflate în dificultate: "Doamne, dă-mi harul sensibilității în cele mai dificile circumstanțe ale vieții, dă-mi harul apropierii în fața oricăror nevoi, bunăvoință în orice conflict".