"Rugați-vă de asemenea pentru mine", a declarat Francisc enoriașilor în timpul unei întâlniri private, difuzată ulterior de canalul catolic TV2000.
"Sunt cam în vârstă și puțin bolnav, dar nu sufăr prea tare", a spus el în glumă, în uralele și aplauzele audienței.
Papa, în vârstă de 78 de ani, a celebrat apoi o liturghie la parohia Ostia, o zonă a capitalei italiene de la malul mării.
Aceste comentarii intervin la două luni după ce Francisc a declarat într-un interviu la un post de televiziune mexican: "Am sentimentul că pontificatul meu va fi scurt — patru sau cinci ani, ba chiar doi sau trei. Doi au trecut deja", amintește Reuters.
În timp ce papa este aparent în stare bună de sănătate, o atenție specială este întotdeauna acordată situației pontifului, în special după ce predecesorul lui Francisc a demisionat în 2013 invocând vârsta înaintată și probleme de sănătate.