UPDATE 20.15: Incidentul care a provocat în noaptea de sâmbătă spre duminică aterizarea de urgență la Mombasa, în Kenya, a unui avion Air France, care plecase din Insula Mauritius și avea ca destinație Paris, era "o alarmă falsă", a anunțat duminică președintele director general al companiei, Frédéric Gagey, potrivit AFP.
Obiectul suspect descoperit era "un dispozitiv format din carton și un fel de cronometru", a adăugat Gagey într-o conferință de presă. "După analizarea sa, s-a dovedit că este vorba de o alarmă falsă (...), conform informațiilor de care dispunem", a declarat el.
După examinarea unor fotografii cu obiectul în chestiune, "el nu avea nimic care să prezinte un pericol" pentru avion, pasageri sau echipaj, a mai spus președintele director general al Air France, repetând de mai multe ori că nu a existat niciun dispozitiv explozibil la bord.
UPDATE 16.00. Autorităţile au revenit asupra informaţiilor furnizate, fiind vorba nu despre o bombă, aşa cum iniţial se anunţase, ci despre un colet suspect, în toaleta avionului.
UPDATE 14.23: Avionul Air France avea la bordul său o bombă, ascunsă în toaletă. În acest moment sunt audiaţi 6 pasageri. Aeronava trebuia să ajungă la Paris.
Zborul AF 463, cu 459 de persoane la bord și 14 membri ai echipajului, a plecat de pe Insula Mauritius la ora 21:00 locală și urma să ajungă la Paris la ora 05:50 locală (04:50 GMT). Avionul a aterizat pe aeroportul internațional Moi de Mombasa, pe coasta de est a Kenyei, la ora 00:37 locală.
"S-a cerut o aterizare de urgență după ce un dispozitiv suspect despre care s-a crezut că ar putea fi o bombă a fost descoperit într-o toaletă. A fost pregătită o aterizare de urgență, aparatul a aterizat fără probleme și pasagerii au fost evacuați", a declarat Charles Owino, un purtător de cuvânt al poliției.
"Experți în explozivi ai Marinei și din cadrul Departamentului de Investigații Criminale (CID) al poliției au sosit la fața locului, au luat acest dispozitiv și l-au demontat pentru a vedea dacă conține explozivi", a adăugat el.
Avionul se afla în continuare pe aeroportul din Mombasa la primele ore ale dimineții de duminică, a precizat aceeași sursă.