În ceea ce privește proiectul South Stream, Ungaria își va onora toate angajamentele contractuale și va aplica integral prevederile acordului" privind construcția gazoductului, acord semnat în 2012, a afirmat Viktor Orban, potrivit relatării RIA Novosti.
Cu o capacitate de 63 miliarde de metri cubi, proiectul South Stream este menit să reducă dependența furnizorilor și consumatorilor față de țările de tranzit, în special față de Ucraina.
Gazoductul South Stream ar trebui să devină funcțional în primul trimestru al anului 2016, urmând să fie exploatat la capacitatea sa totală doi ani mai târziu. Conducta va lega litoralul rus de cel bulgar, trecând prin apele teritoriale turce din Marea Neagră. Pentru realizarea părții terestre a gazoductului, Rusia a semnat acorduri cu Austria, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia și Croația.
Dosarul tehnic ce definește traseul conductei pe teritoriul Ungariei urmează să fie definitivat în primul trimestru al acestui an. Construcția tronsonului ungar va fi lansată în aprilie 2015, iar livrările de gaz vor începe în 2017.