Primarul Romei, Ignazio Marino, a amenințat cu suspendarea tuturor serviciilor municipale, dacă nu va fi găsită o soluție.
''Nu voi fi un nou Nero'', a afirmat primarul, făcând aluzie la teribilul împărat roman care cânta la liră în timp ce-și privea orașul incendiat.
Marino, primar al Romei doar de la alegerile din iunie 2013, se confruntă cu un deficit bugetar de 816 milioane de euro. Orașul ar putea fi plasat sub tutela administrației dacă nu va reuși să-și acopere deficitul prin măsuri drastice.
Primarul a reamintit că Renzi, de centru-stânga și fost primar al Florenței care a fost recent învestit premier de către parlament, a promis să adopte măsuri urgente pentru a ajuta capitala.
''Roma a irosit bani timp de decenii. Nu vreau să cheltuiesc niciun singur euro care să nu fie bugetat'', a declarat Marino, după criticile din partea Ligii Nordului, un partid din opoziție apropiat extremei-drepte care a contribuit la respingerea documentului ce ar fi permis injectarea de bani în vistieria orașului.