Măsura se aplică până la 28 aprilie, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter Ana Veduta, o purtătoare de cuvânt a opozantului, precizând că acesta va avea dreptul să vorbească doar cu membrii familiei sale şi că nu mai are dreptul să utilizeze telefonul sau Internetul.
Aleksei Navalnîi şi fratele său, Oleg, sunt anchetaţi pentru delapidarea a 26 de milioane de ruble (592.000 de euro) de la filiala rusă a celebrei companii franceze de parfumerie şi a alte patru milioane de ruble (90.000 de euro) de la o altă societate.
Cei doi fraţi sunt, de asemenea, acuzaţi de activităţi de spălare de bani pentru o sumă de 21 de milioane de ruble (480.000 de euro) şi riscă o pedeapsă de până la zece ani de închisoare.
Aleksei Navalnîi a fost unul dintre organizatorii demonstraţiilor antiguvernamentale desfăşurate în 2012 la Moscova, înaintea învestirii preşedintelui Vladimir Putin.
În vârstă de 37 de ani, Navalnîi este vizat de mai multe anchete, iar recent a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare.
El a respins acuzaţiile care i se aduc şi a afirmat că acestea vizează îndepărtarea sa de pe scena politică.