Operațiunea, care până acum se limita la supravegherea de la distanță a acestor rețele ce operează de pe coastele libiene, va trece într-o fază mult mai ofensivă la 7 octombrie, a indicat Consiliul European, care reprezintă cele 28 de state membre, potrivit Agerpres.
O decizie în acest sens a fost adoptată la nivel de ambasadori, în cadrul Comitetului Politic și de Securitate al Uniunii (COPS). Aceştia au fost de asemenea de acord pentru ca"EU Navfor Med" să fie redenumită "Sophia", după numele fetiței născute pe o navă care o salvase pe mama sa la 22 august în largul coastelor libiene, potrivit aceluiași text.
Din 7 octombrie, "în loc de colectarea simplă a informațiilor, vom fi în măsură să controlăm navele (traficanților) pentru a-i verifica și captura", a explicat șefa diplomației europene, Federica Mogherini, în cadrul unei vizite la cartierul general al "EU Navfor Med2 din Roma, săptămâna trecută.
Fetița, acum în vârstă de o lună, s-a născut pe nava germană Schlewig-Holstein, care participa din luna iunie la misiunea navală a UE, după ce părinții săi originari din Somalia au fost salvați de echipaj, a explicat Federica Mogherini, ea însăși mamă a doi copii.