Preşedintele Ucrainei, Volomir Zelenski, a transmis un mesaj ucrainenilor, cărora le-a spus că această noapte va fi foarte grea şi nu trebuie pierdut controlul asupra capitalei. Președintele ucrainean a avertizat că rușii vor ataca Kievul în următoarele ore.
„Noaptea aceasta va fi cea mai grea. Inamicul va năvăli. Trebuie să rezistăm. Noaptea va fi foarte grea, va fi mai grea decât ziua. Multe oraşe ale statului nostru sunt atacate: Cernihiv, Sumy, Harkov, regiunea Donbas, oraşele din sud, o atenţie deosebită la Kiev. Nu putem pierde capitala", a spus el.
„În această noapte, inamicul va folosi toate mijloacele disponibile pentru a ne distruge rezistența. În această noapte vor lansa un asalt. În această noapte trebuie să perseverăm. Soarta Ucrainei este decisă chiar acum. Scopul nostru principal este să terminăm această baie de sânge”, a spus el.
Deși Zelensky a recunoscut că forțele ruse au provocat victime, el a susținut că „inamicul a suferit și victime foarte grave. Ucrainenii rezistă eroic acestei agresiuni care nu poate fi justificată”.
Purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainean Vladimir Zelensky a declarat că țara este pregătită să poarte imediat discuții de încetare a focului și de pace cu Rusia. El a spus că oficialii ruși și ucraineni discută în prezent despre ora și locul pentru care vor avea loc discuții.
Ucraina a negat informațiile conform cărora ar fi respins o ofertă a Rusiei de discuta despre pace.
Purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainean, Serhiy Nykyforov, a declarat pe Facebook: „Neg declarațiile conform cărora am refuzat să purtăm discuții. Ucraina a fost și rămâne pregătită să vorbească despre sfârșitul luptei și despre pace. Aceasta este poziția noastră neschimbată. Am fost de acord cu oferta președintelui rus. Chiar în acest moment, părțile se consultă cu privire la locul și momentul desfășurării procesului de negociere. Cu cât vor începe discuțiile mai devreme, cu atât vor fi mai multe șanse de a restabili viața normală”.