Xi Jinping și-a exprimat dorința de a lucra cu Statele Unite privind implementarea acestui acord, care stabilește cursul unei transformări istorice a economiei mondiale conduse de combustibil fosil cu scopul limitării încălzirii globale, conform Agerpres.
Acordul cu privire la limitarea încălzirii globale la cel mult 2 grade Celsius prin raport cu epoca preindustrială a fost adoptat, sâmbătă, la Paris, de cele 195 de state participante la Conferința internațională privind schimbările climatice (COP21). Acest acord este considerat "un moment istoric de cotitură" în lupta împotriva schimbărilor climatice și împotriva încălzirii globale.