Cei doi s-au cunoscut pe un site de întâlniri, iar apoi au ajuns în fața altarului, în ciuda diferenței de vârstă dintre ei.
Inițial, fata a fost atrasă de biografia sa, el fiind un veteran care lucrase pentru poliția militară, potrivit Daily Star.
„Am fost atât încântată, cât şi emoţionată să-l văd. Încă vorbeşte despre ziua în care a pus ochii pe mine cu atâta pasiune. Kevin a făcut primul pas. El mi-a luat faţa în palme şi am avut primul nostru sărut când ne-am întâlnit prima dată faţă în faţă. Amândoi putem fi de acord cu adevărat că a fost dragoste la prima vedere”, povesteşte tânăra.
Niciunul dintre cei doi nu mai avusese o relaţie cu un decalaj atât de mare de vârstă, dar acest aspect nu este important, căci ei spun că au multe în comun şi o conexiune profundă.
„Prima noastră conversaţie a fost despre armată, acesta a fost interesat de mine şi am devenit foarte deschişi unul faţă de celălalt. Am vorbit despre toate. De asemenea, Kevin mi se pare foarte frumos. Ceea ce face relaţia noastră atât de grozavă şi perfectă pentru noi este dragostea noastră unul pentru celălalt, care creşte”, a mai precizat tânăra.
Bărbatul a mai fost căsătorit și are doi copii, de 16, respectiv 23 de ani.
Acesta este mai în vârstă decât ambii părinţi ai fetei, care au 38 şi 43 de ani. Acest fapt a determinat-o pe tânără să ascundă relația. Cu toate acestea, ea a luat decizia de a le spune.
Cuplul s-a căsătorit într-o mică capelă din Nevada.