Sportiva luptă să supraviețuiască
Incidentul a avut loc duminică după-amiază, iar Cheptegui a fost transportată de urgență la spitalul din Eldoret, Kenya, unde medicii luptă pentru a-i salva viața. Presa din Kenya și Uganda a confirmat gravitatea stării ei și a relatat detalii despre atacul brutal.
Comandantul poliției din comitatul Trans Nzoia, Jeremiah Ole Kosiom, a declarat pentru ziarul The Star că iubitul lui Cheptegui, Daniel Ndiema Marangach, a fost și el rănit în timpul atacului, descris ca o dispută domestică violentă. În timpul incidentului, Marangach ar fi intrat în locuința pe care o împărțea cu Cheptegui, în timp ce aceasta se afla la biserică împreună cu copiii lor. La întoarcerea acasă, el ar fi comis fapta șocantă.
Rebecca Cheptegui a participat la Jocurile Olimpice de la Paris
Rebecca Cheptegui, în vârstă de 33 de ani, a reprezentat Uganda la Jocurile Olimpice de la Paris, unde a terminat pe locul 44. Sportiva își achiziționase recent un teren în Kenya, unde își construise o casă și locuia pe durata antrenamentelor.
Autoritățile kenyene au deschis o anchetă pentru a elucida circumstanțele exacte ale incidentului și pentru a stabili vinovăția.