Filmulețul elevilor de la școala de transport aerian, care a apărut online acum câteva săptămâni, este o parodie a clipului melodiei Satisfaction, a dj-ului italian Benny Benassi.
Cadeții ruși, îmbrăcați sumar - doar lenjerie intimă, centură sau bretele și caschetă - dansează prin căminul școlii ținând o mătură, un ciocan, o minge sau ce au mai putut găsi.
Se pare că acest clip nu ar fi trebuit să apară online. La mijlocul lui ianuarie, acest lucru s-a întâmplat însă, iar societatea din Rusia a găst un motiv de indignare.
Departamentul de transport aerian, sub egida căruia funcționează academia, a anunțat o anchetă. Directorul academiei i-a comparat pe studenții dansatori cu fetele de la Pussy Riot, care au fost condamnate la doi ani de închisoare pentru show-ul din biserică.
Chiar și procurorul a lansat propria investigație, pe care a abandonat-o însă repede.
Televiziunea publică a dezbătut subiectul in extenso, la știri sau în talk-show-ri, unde psihologii au explicat că văd în clipul respectiv ”o exprimare clară a homosexualității” și ”o provocare”, scrie The New Yorker.
Și apoi, în țara în care autoritățile susțin o campanie dură împotriva homosexualității, în contextul mai larg al discursului împotriva ”valorilor Occidentului”, ceva extraordinar s-a întâmplat.
Internetul a fost dintr-o dată invadat de clipuri filmate în semn de solidaritate cu elevii de la școala de transport aerian, sub haștagul Satisfaction.
Asemenea primului clip, majoritatea filmulețelor promovate în semn de solidaritate sunt homoerotice, într-un fel parodic, amuzant.
Au apărut, astfel, clipuri filmate de elevi din construcții, agricultură, servicii de urgență. Au fost apoi actori, infirmiere, membrele echipei de biatlon. Susținere a venit și de la o echipă de înot din Ucraina.
Clipurile continuă să apară din toate colțurile societății.
Ce înseamnă asta? Că societatea rusă nu este nici pe departe așa de conservatoare pe cât susțin Kremlinul sau Biserica Ortodoxă.
”Ținând cont de homofobia oficială și politizată a Rusiei, aceste parodii reprezintă un protest pur și jucăuș. Demonstrează că ruișii pot încă să formeze conexiuni pe orizontală, în ciuda monopolului statului asupra sferei publice și în ciuda sancțiunilor aspre pentru protest în general și pentru ”propagandă homosexuală” în special, scrie The New Yorker.