Nuruhayati Masoe, în vârstă de 23 de ani, a fost găsită vinovată de un tribunal din sudul Thailandei de lezmajestate după ce a distribuit un articol care critica familia regală la scurt timp după decesul fostului rege thailandez, Bhumibol Adulyadej, în octombrie 2016, a precizat un oficial din cadrul tribunalului, pentru DPA.
Postarea lui Nuruhayati a fost reclamată de o altă persoane nevăzătoare prin intermediul aceleiaşi aplicaţii pe Facebook. Femeia condamnată a fost reţinută în noiembrie 2017, a precizat reprezentantul tribunalului care nu şi-a dat numele şi care nu a fost autorizat să vorbească cu presa.
Sentinţa iniţială a fost de trei ani de închisoare, dar a fost înjumătăţită după ce inculpata şi-a recunoscut fapta, o practică judiciară răspândită în sistemul thailandez, a mai adăugat oficialul.
Legea drastică referitoare la lezmajestate din Thailanda interzice criticarea sau proferarea de ameninţări şi injurii la adresa regelui, reginei, persoanelor aflate în linia de succesiune la tron sau a regentului, cei care o încalcă riscând până la 15 ani de detenţie pentru fiecare cap de acuzare dacă este găsit vinovat.
Neclarităţile din modul de aplicare a legii au dus la arestări şi urmăriri penale şi pentru infracţiuni comise împotriva altor membri ai familiei regale, inclusiv regi decedaţi sau chiar la adresa unui câine.
Un cadru universitar în vârstă de 85 de ani a fost acuzat de curând de lezmajestate pentru că s-a îndoit de acurateţea istorică a unei bătălii din secolul al XVI-lea purtată de un rege thailandez. Un tribunal va decide luna aceasta dacă va fi urmărit penal.
De când regimul militar care susţine monarhia a ajuns la putere, odată cu lovitura de stat din mai 2014, peste 100 de oameni au fost arestaţi şi aproximativ 94 au fost judecaţi pentru lezmajestate, cea mai mare parte a delictelor fiind săvârşite prin intermediul Facebook.