O avalanșă a măturat un vagon dintr-un tren de transport public Chablais (TPC) de pe linia care leagă Villars-sur-Ollon și Col de Bretaye, a anunțat compania într-un comunicat de presă.
„Trenul cobora de pe Col de Bretaye pe zona schiabilă Villars când o avalanșă a luat pe sus cel de-al doilea vehicul al trenului”, se arată în comunicatul TPC.
O echipă de intervenție a fost trimisă rapid la fața locului pentru a se asigura că niciun schior nu a fost luat de avalanșă. Au intervenit 12 salvatori, 4 câini, jandarmi, pompieri, instructori de schi și personal TPC.
Linia de cale ferată este închisă până la noi ordine, potrivti La Nouvelliste.