Zeci de mii de americani se căsătoresc an de an în Las Vegas, iar capelele unde cuplurile îşi unesc destinele sub privirile unui maestru de ceremonii costumat în Elvis au devenit o emblemă a oraşului. Mulţi au, însă, o surpriză neplăcută când află că trebuie să stea la cozi pentru a primi o autorizaţie de căsătorie.
Însă, în aceste zile, îndrăgostiţii nu mai trebuie să aştepte să ajungă, propriu-zis, în oraş pentru a cere certificatul. E suficient să ajungă pe aeroport. Acolo autorităţile au deschis un chioşc unde sunt emise autorizaţii de căsătorie la minut. În circa o săptămână, au fost emise 200.
Numărul este puţin cam mic. În mod normal emitem cam 200 pe zi, deci sunt cam puţine. Dar, cum Valentine's Day pică într-o miercuri anul acesta, nu ne aşteptăm să fie atât de mulţi ca în alţi ani.
Certificatul costă 77 de dolari şi le oferă titularilor dreptul de a se căsători la o capelă din oraş.
Chioşcul va fi desfiinţat după Sfântul Valentin şi va fi reinstalat de Anul Nou.