Într-un interviu acordat revistei Forum a forțelor armate norvegiene, Solberg a spus că în opinia sa cel mai important lucru este capacitatea reală de apărare a statelor membre ale Alianței Nord-Atlantice și nu urmărirea obiectivului reprezentat de un buget militar de 2% din PIB, notează Agerpres.
Potrivit șefei executivului de la Oslo, țările cu creștere economică solidă vor întâmpina dificultăți mai mari în atingerea obiectivului unui buget al apărării de 2% din PIB decât țările aflate în recesiune economică.
În luna aprilie, ministrul apărării norvegian Ine Eriksen Soreide a estimat că obiectivul de 2% din PIB pentru apărare este unul ''foarte problematic'' pe termen scurt pentru Norvegia, stat membru al NATO.
În prezent, țara nordică alocă 1,6% din PIB-ul său pentru apărare.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care este predecesorul Ernei Solberg în postul de premier al Norvegiei, a apreciat în timpul unei vizite la Oslo efectuate la începutul lunii că acest stat ar putea atinge cu ușurință obiectivul unui buget militar de 2% din PIB.
''Dacă există voință politică, se găsesc mijloace economice pentru atingerea acestui obiectiv, dar trebuie să i se acorde prioritate. Comparativ cu alte inițiative majore pe care le-am implementat în Norvegia, atingerea obiectivului de 2% din PIB (pentru apărare) este posibilă'', a explicat Stoltenberg.
NATO cere de mai mulți ani membrilor săi să investească cel puțin 2% din PIB-ul lor în apărare și 20% din această sumă în achiziționarea de echipamente necesare pentru a moderniza forțele lor armate. Din cele 28 de state membre ale Alianței, numai patru țări, în frunte cu SUA, prima putere militară în lume, cu un buget de 640 miliarde de dolari, au respectat această regulă în 2013.
Obiectivul alocării 2% din PIB pentru apărare a fost reafirmat la Summitul NATO de la Newport, în Țara Galilor, desfășurat în septembrie anul trecut.
Cu acel prilej, liderii țărilor membre ale Alianței Nord-Atlantice au adoptat un plan de consolidare a apărării colective și s-au pus de acord asupra modalităților de creare a unei Forțe de reacție rapidă destinată să fie desfășurată înainte de toate în statele membre de la frontiera cu Federația Rusă.
