Jurnalişti AFP au văzut şase tancuri şi două blindate în apropiere de Şahtarsk, pe drumul către Doneţk. La Makiivka, lângă Doneţk, jurnalişti au văzut o coloană de 15 camioane fără numere de înmatriculare, dintre care 14 tractau tot atâtea tunuri de calibrul 122 milimetri. Ele se îndreptau către Doneţk, scrie Mediafax.ro.
Camioanele erau albe, mai puţin unul, în care se puteau vedea stive de lăzi de muniţie.
La Doneţk, tirurile de artilerie au continuat în noaptea de duminică spre luni, dar cu mai puţină intensitate decât în noaptea precedentă.
Având în vedere apropierea tirurilor de centrul oraşului, probabil că rebelii trag asupra forţelor de ordine ucrainene în apropiere de aeroport - scena unor confruntări armate intense de mai multe luni - de pe poziţii situate la periferia oraşului.
Situaţia de pe teren s-a degradat în mod brusc după alegerile separatiste de la 2 noiembrie, care au pus în discuţie acordurile de pace încheiate în septembrie între Kiev şi separatiştii proruşi cu participarea Moscovei şi OSCE.