În cursul unei conferinţe de presă organizate în Portugalia cu ocazia exerciţiului NATO Trident Juncture, Jens Stoltenberg a notat că Rusia a concentrat forţe militare în enclava Kaliningrad, în Marea Neagră şi în estul Mediteranei, unde aviaţia militară rusă oferă susţinere regimului Bashar al-Assad, aflat la putere în Siria.
În acest context, Stoltenberg a atras atenţia că acţiunile Rusiei ar putea limita accesul Statelor Unite şi al altor ţări NATO în anumite regiuni.
"Trebuie să ne asigurăm că putem depăşi aceste capacităţi militare, astfel încât să putem consolida sau mobiliza forţe în caz de necesitate", a declarat secretarul general NATO.
"Aceste provocări sunt pe agenda Alianţei Nord-Atlantice", a atras atenţia Stoltenberg.
Sursa: Mediafax