Şantierele Navale ale Amiralităţii, cu sediul în portul vestic Sankt Petersburg, anunţă într-un comunicat decesul lui Alexander Buzakov. Acesta ocupa postul din august 2012, relatează Agerpres care citează Reuters.
Potrivit comunicatului, publicat pe site-ul societăţii, principala sa realizare a fost menţinerea şi consolidarea portofoliului de comenzi al şantierului naval pentru submarine moderne nenucleare, nave de suprafaţă şi vehicule de mare adâncime.
Agenţia de ştiri TASS a declarat că şantierul naval construieşte submarine îmbunătăţite cu propulsie diesel din clasa Kilo, capabile să lanseze rachete de croazieră Kalibr.
În aprilie, Moscova a declarat că a folosit un submarin diesel în Marea Neagră pentru a lovi obiective militare ucrainene cu rachete Kalibr.
Şantierul naval a informat că Buzakov a absolvit în 1980 şi avea peste 40 de ani de experienţă, ceea ce indică faptul că avea în jur de 60 de ani când a murit. Sankt Petersburg este oraşul natal al preşedintelui Vladimir Putin.