Laura Croix a suferit 10 intervenții chirurgicale și a stat în comă două săptămâni. În ultimele zile, artista a început să vorbească, spre uimirea doctorilor, relatează cotidianul britanic The Daily Mail, citat de click.ro.
130 de oameni și-au pierdut viața în atentatele care au avut loc luna trecută la Paris, în sala de concerte Bataclan, în apropierea Stade de Franceși în alte câteva baruri și restaurante. Laura Croix a fost una dintre cele 352 de persoane rănite. Ea încearcă să își vindece rănile fizice, dar și pe cele psihice, care au un impact la fel de mare asupra ei. Artista se afla la Bataclan atunci când teroriștii au luat cu asalt sala de concerte. A fost împușcată de trei ori în abdomen și de trei ori în piept, iar medicii nu credeau că își va reveni. Laura a ieșit din comă pe 10 decembrie și a comunicat cu familia ei doar cu ajutorul ochilor. În mod miraculos, în ultimele zile, Laura Croix a început să vorbească și să pună întrebări despre atentatul de la Bataclan.
„Primul lucru pe care a vrut să îl afle este ce s-a întâmplat acolo. Are coșmaruri îngrozitoare. Îi știa pe mulți dintre oamenii care au fost ucișii”, a declarat fratele artistei, Sebastian Croix, pentru The Sunday Times.
Familia cântăreței își dorește ca ea să revină pe scenă, dar ea îşi va petrece, cel mai probabil, următorul an în spital.