Vladimir Putin a insistat asupra faptului că, în 2015, se vor împlini 70 de ani de la încheierea celui de-al doilea Război Mondial, scrie antena3.ro.
"Această dată istorică trebuie să ne amintească de responsabilităţile pe care Rusia şi Statele Unite le au în favoarea păcii şi stabilităţii în lume, de rolurile unice pentru a face faţă provocărilor şi ameninţărilor internaţionale", afirmă Putin în mesajul adresat lui Obama cu ocazia Anului Nou.