"Trăim în orașe în care se înalță turnuri, centre comerciale și se fac afaceri imobiliare, dar o parte dintre noi este abandonată la margine, la periferie", cu aceste cuvinte începe videoclipul papei, care vorbește în spaniolă, dar care este subtitrat în zece limbi străine.
Papa Francisc pronunță aceste cuvinte din sala reședinței sale, Casa Santa Marta, și arată că din această cauză "mari părți din populație sunt excluse și marginalizate: fără loc de muncă, fără orizont, fără ieșire".
Imaginile postate joi pe rețelele de socializare arată mai multe persoane pe stradă, nemișcate asemene unor manechine, în timp ce un tânăr stă ghemuit pe trotuar cu spatele la zid.
"Nu-i abandonați", imploră Suveranul Pontif, în timp ce în clip persoanele care păreau nemișcate prind încet viață și încep să se miște pentru a-l ajuta pe tânărul aflat la nevoie.
"Rugați-vă împreună cu mine — spune papa — pentru toți cei care sunt împovărați, mai ales cei săraci, refugiați și cei marginalizați pentru a găsi găzduire și sprijin în comunitățile noastre!".
''Videoclipul papei'', cum a fost numită această inițiativă lansată în 2016, se difuzează pe rețelele de socializare și are ca obiectiv să sensibilizeze în fața provocărilor omenirii. Prin aceste mesaje video catolicii vor cunoaște în fiecare lună care este tema lor de rugăciune. Tema de rugăciune pentru februarie este cea de "a-i primi pe cei nevoiași".