"Vreau să clarific ceva pentru Trump, acoliţii lui şi cei care îi finanţează atacurile împotriva mea. Nu plec nicăieri. Nu mă veţi distruge şi nu-mi veţi distruge familia. Nu-mi pasă câţi bani vă costă şi cât de murdare sunt aceste atacuri", a afirmat Biden, într-un discurs pregătit pentru un miting electoral desfăşurat miercuri în Reno, Nevada.
Donald Trump este ca un "taur speriat" şi atacă "pentru că se teme de cât de tare o să-l bat în noiembrie anul viitor", a mai spus fostul vicepreşedinte democrat, potrivit textului difuzat parţial în avans.
Joe Biden (76 de ani) conduce în majoritatea sondajelor de opinie în preferinţele americanilor, între cei 19 candidaţi la învestitura democrată pentru alegerile prezidenţiale din 2020, când Trump speră să obţină un nou mandat.
Luarea sa de poziţie vine după ce Trump şi-a continuat, miercuri, remarcile acide referitoare la procedura de destituire iniţiată săptămâna trecută împotriva sa de legislatorii democraţi, în legătură cu o recentă convorbire telefonică a preşedintelui cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în care liderul de la Casa Albă îl îndeamnă pe interlocutorul său să investigheze activităţile din ţara sa ale lui Biden şi ale fiului său Hunter, care a fost în consiliul de administraţie al unei companii ucrainene în timp ce tatăl său era vicepreşedintele SUA.
Miercuri, Trump a insistat că a acţionat corect şi l-a calificat pe Biden drept un "corupt fără suflet".
În replică, Biden a remis presei, înaintea discursului de miercuri din Nevada, un comunicat în care îl acuză pe Trump de abuz de putere.