"După ce am preluat această funcţie, acum un an, am lansat un apel pentru un 2017 al păcii. Din nefericire, ceea ce a urmat a fost radical opus. Conflictele s-au acutizat şi au apărut şi noi pericole. Peste tot în lume nu s-au mai înregistrat temeri atât de puternice legate de armele nucleare de la sfârşitul Războiului Rece", a susţinut secretarul general al ONU, făcând trimitere la criza nord-coreeană.
"Schimbările climatice sunt mai rapide decât noi" iar " inegalităţile sunt încă puternice", producându-se "încălcări grave ale Drepturilor Omului", a continuat fostul premier portughez făcând trimitere la susţinerea din ce în ce mai amplă de care se bucură curentele naţionaliste şi xenofobe.
"Putem rezolva aceste conflicte, putem trece peste ură şi ne putem proteja valorile comune. Însă trebuie să fim uniţi pentru a reuşi. Unitatea este drumul pe care trebuie să mergem şi viitorul nostru depinde de aceasta", a mai adăugat Antonio Guterres care a lansat şi un apel la adresa liderilor politici ai lumii, îndemnându-i să "reconstruiască încrederea adunându-i pe oameni în jurul unor obiective comune".