La finalul unei întrevederi avute la Berlin, Merkel şi Iohannis şi-au exprimat dorinţa comună în privinţa intensificării eforturilor în privinţa apărării şi, în acest context, s-a arătat că România nu va opta între NATO şi Uniunea Europeană sau între UE şi SUA.
"În primul rând, trebuie să spunem că în Uniunea Europeană avem o serie de eforturi în planul Apărării, unde dorim să colaborăm mai strâns şi asta este o completare a activităţii NATO. Deci, noi, europenii, vrem să fim mai activi, să fim integraţi în NATO, dar dorim să avem şi soluţii politice, pentru că soluţii militare sunt ultima ratio, sunt ultimul argument. Ne exprimăm ataşamentul faţă de Articolul 5 al NATO şi, în acest sens, noi vom avea, vom menţine aceeaşi linie. Sigur, există şi discuţii controversate cu Statele Unite, de exemplu faptul că au denunţat Acordul privind schimbările climatice. Şi aici ne vom exprima foarte limpede poziţia noastră în cadrul Consiliului şi cred că este foarte necesar acest lucru, mai ales atunci când există păreri diferite, cum am văzut", a subliniat Angela Merkel, citată de agerpres.ro.