Șefa guvernului de la Berlin a făcut comparația cu state ce au posibilități economice mult mai reduse față de cele europene și care au primit mai mulți refugiați. 'Iordania, cu o populație de 6,5 milioane, găzduiește circa un milion de refugiați, Libanul are 1,5 milioane de refugiați și mai puțin de 5 milioane de locuitori, iar în Turcia sunt 2,5 milioane de refugiați, la o populație de 70 de milioane de locuitori', a enumerat Angela Merkel.
Prin urmare, ea consideră că 'în condițiile în care un continent ca Europa, cu 500 de milioane de locuitori, nu a primit nici măcar un milion de sirieni, dacă avem în vedere bunăstarea și condițiile noastre de viață, nu putem spune că este prea mult'.
De asemenea, în opinia cancelarului german acum principala problemă este consecvența față de valorile și obligațiile europene. 'Putem vorbi de drepturile omului și de solidaritate dacă nu primim sirienii și irakienii care nu se se alătură Statului Islamic și caută protecție între noi ?', s-a întrebat în continuare Angela Merkel.
Germania a primit anul trecut aproape 1,1 milioane de migranți veniți din Orientul Mijlociu, Africa și Asia. Dar această politică a ușilor deschise promovată de Angela Merkel a condus la tensiuni în coaliția guvernamentală de la Berlin, fără însă ca acestea să aibă deocamdată efecte asupra șefei executivului, ea precizând repetat că nu intenționează să schimbe această politică. Dar cancelarul german și-a văzut popularitatea diminuată, în timp ce partidul eurosceptic Alternativa pentru Germania (AfD) crește în sondaje.
La nivel european, Germania a reușit să obțină în luna septembrie împărțirea a 160.000 de migranți prin cote obligatorii între statele UE, de atunci Angela Merkel susținând adoptarea unui mecanism suplimentar pentru relocarea tuturor migranților prin cote automate, idee pentru care însă nu a primit suficient sprijin din partea celorlalți lideri europeni.