Acesta a explicat că România nu prezintă interes pentru teroriști pentru că este o țară sărăcă, în care un atac terorist nu ar avea o amploare mediatică.
"Am auzit tot felul de mesaje în spațiul public despre cât de mare este pericolul și pentru noi. Eu nu cred că România este una din țintele prioritare ale teroriștilor. Nu cred asta pentru că nu avem pe teritoriul României populații musulmane radicalizate, care să constituie nuclee de promovare a terorismului. În al doilea rând, România nu a avut niciun om care să fi participat la luptele ISIS-ului din Orient. În al treilea rând, România are o istorie foarte pozitivă a relațiilor cu statele din această zonă și cu populațiile. Să nu uităm, de asemenea, că o parte importantă din cetățenii arabi și-au făcut studiile în România", a susținut Meleșcanu.
"Deci suntem o țară care avem o moștenire bună din toate punctele de vedere, dar cu toate aceste nu reprezentăm o țintă prioritară. Pentru că ce s-ar întâmpla dacă ar avea loc un atac terorist în România, una dintre cele mai sărace țări din UE? Ar fi două trei știri și cu asta s-ar închiea. De aceea nu cred că suntem o țintă prioritară pentru acțiunile teroriste, dar în același timp trebuie să recunosc că nici nu pot spune că suntem la adăpost de orice. De aceea este nevoie să încercăm să învățăm și cu experiențele celorlalte state europene", a continuat fostul șef al SIE.
Teodor Meleșcanu atrage atenția că autoritățile din România trebuie să învețe din experiențele tragice întâmplate în alte state europene, astfel încât să prevină un eventual atac în țara noastră.
"Singura țară care și-a păstrat ambasada la Damask și care funcționează și-n prezent este România. Avem o altă bază decât celelalte state. Dar repet. Și noi, și toți europenii trebuie să învățăm din ce s-a întâmplat acolo. Lucrul cel mai important este, întradevăr, prevenirea actelor teroriste. Din momentul în care s-a întâmplat, lucrurile sunt încheiate. Prevenirea este lucrul cel mai important", a conchis acesta.