Într-un interviu în revista germană Der Spiegel, dna Le Pen îşi exprimă respectul faţă de liderii politici care apără interesele ţărilor lor.
''Cred că Putin ia în considerare înainte de toate interesele Rusiei şi ale poporului rus şi, din acest punct de vedere, am tot atâta admiraţie faţă de el cât şi faţă de dna Merkel'', a declarat preşedinta FN.
''Multe lucruri s-au spus despre Rusia, deoarece timp de ani de zile această ţară a fost diabolizată din ordinele SUA. Ţările europene ar trebui să fie în măsură să-şi facă o opinie proprie despre Rusia, în loc să se plaseze în continuare în optica americană'', a adăugat ea.
Miercuri, FN a încheiat un acord împreună cu alte patru partide eurosceptice - Partidul Libertăţii, al lui Geert Wilders (Olanda), Liga Nordului (Italia), Partidul Libertăţii din Austria (FPOe) şi Vlaams Belang (Belgia) - în perspectiva formării unui grup parlamentar. Pentru a face acest lucru, este nevoie de cel puţin 25 de deputaţi proveniţi din şapte state membre ale Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că FN trebuie să mai găsească parlamentari din alte două ţări.
''În curând voi avea noi întâlniri'', a declarat pentru Der Spiegel dna Le Pen, care speră în continuare că va putea încheia un acord cu Partidul Independenţei Regatului Unit (UKIP), al lui Nigel Farage. ''Aceasta ar trebui să fie posibil, deoarece avem aceeaşi poziţie referitoare la Europa'', a subliniat preşedinta FN.
Duminică, Nigel Farage a declarat că speră să formeze o alianţă cu Mişcarea 5 Stele (M5S) din Italia, condusă de Beppe Grillo, şi a reafirmat că nu va lucra cu FN, ''care provine dintr-o familie politică diferită''.