Guvernul britanic a anunțat, miercuri, că va prelua controlul complet al frontierelor "pentru prima dată în zeci de ani" și că va elimina "denaturarea" cauzată de libertatea de circulație în Uniunea Europeană, informează The Guardian.
Liderii din industrie au acuzat Guvernul de atac asupra economiei, avertizând că vor fi consecințe "dezastruoase" - de la reducerea locurilor de muncă la închiderea de fabrici.
Laburiștii și democrații liberali au condamnat, de asemenea, planurile, în timp ce Unison, care reprezintă muncitorii din sistemul sanitar, a transmis că prevede un "dezastru absolut" în acest sector.
Guvernul a susținut că oferă Brexit-ul pe care electoratul l-a dorit și că este vremea ca sectorul de afaceri să se dezobișnuiască de mâna de lucru ieftină venită din afara țării.
În documentul de zece pagini privind noua politică de imigrație se arată:
- granițele Marii Britanii vor fi închise muncitorilor necalificați și tuturor migranților care nu vorbesc engleza;
- oricine vine în Marea Britanie să lucreze trebuie să aibă o ofertă de lucru cu un salariu de 25.600 de lire sterline (pe an), deși un minim de 20.480 de lire sterline va fi acceptat în cazuri speciale;
- nu va exista o cale pentru liber-profesioniștii care vin în Marea Britanie, precum instalatorii polonezi și constructorii români care ajung fără o slujbă;
- controlul vamal nu va mai accepta accesul pe baza cărților de identitate ale cetățenilor din țări ca Franța și Italia;
- drepturile artiștilor, sportivilor și muzicienilor care vor veni în Marea Britanie pentru expoziții, concerte, audiții și competiții vor fi reținute.
Guvernul britanic plănuieste să lanseze o campanie amplă pentru a-i pregăti pe angajați privind aceste măsuri - începând din ianuarie 2021, data de la care cetățenii UE vor fi tratați la fel ca alte naționalități.
Noua politică a atras critici din partea angajatorilor, în special din cauza adăugarii chelnerilor și a lucrătorilor "elementari" din agricultura și pescuit pe lista muncitorilor necalificați. Industria și sectorul hotelier, spun reprezentanții, vor fi afectate grav.
Legea privind imigrația va fi prezentată lunile viitoare și, având în vedere majoritatea deținută, ea poate trece ușor de Parlament.