Clipul, care durează aproximativ un minut şi jumătate şi care a fost postat pe contul de Twitter al serialului satiric de animaţie al canalului Fox, este o avanpremieră a episodului programat duminică, în care se subliniază că 6,8% din mandatul la Casa Albă al lui Donald Trump s-a scurs deja.
Vizionat de cinci milioane de ori pe YouTube vineri, videoclipul debutează cu o secvenţă ce prezintă o atmosferă sinistră la Casa Albă, în timpul unei furtuni nocturne, în care purtătorul de cuvânt al administraţiei de la Washington, Sean Spicer, este prezentat în timp ce se spânzură în sala în care sunt organizate conferinţele de presă, purtând în jurul gâtului o pancartă cu mesajul „demisionez“.

„Nu îi voi lua locul!“, strigă consiliera preşedintelui Kellyanne Conway, care fuge după ce descoperă cadavrul.
La etaj, personajele caricaturizate care îi reprezintă pe strategul lui Donald Trump, Steve Bannon, şi pe ginerele preşedintelui, Jared Kushner, se bat.
În acest timp, Trump stă în pat, cu smartphone-ul în mână, având alături o carte a fostului prezentator al postului Fox News Bill O'Reilly şi un „Ghid al Floridei cu numai zece milioane de dolari pe zi“.
„The Simpsons“ („Familia Simpson“), care a câştigat 32 de premii Emmy şi a „prezis“ că Trump va fi ales preşedinte într-un episod din anul 2000, ajunge la finalul celui de al 28-lea sezon. Serialul ar urma să fie produs şi difuzat pe micile ecrane cel puţin până la sezonul cu numărul 30.
„O sută de zile în funcţie şi am realizat atâtea. Mi-am redus handicapul la golf şi contul meu de Twitter are 700 de abonaţi în plus“, spune Trump, în timp ce un câine din rasa teckel care îi serveşte drept perucă i se întoarce pe cap.