"MAE consideră inacceptabilă orice asociere între cetăţenii unei ţări şi un fenomen infracţional, orice manifestare care poate genera fenomene de ură rasială sau xenofobie. Situaţia cetăţenilor care comit infracţiuni trebuie abordată fără stereotipii şi, în nici un caz, pe baze etnice sau nerespectând principiului nediscriminării. Legea trebuie să se aplice, în mod egal şi ferm, indiferent de cetăţenie sau de etnie. Ca stat membru al UE, România manifestă o intensă preocupare şi acţionează pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a traficului de persoane, indiferent sub ce formă se manifestă: cerşetorie, exploatare sexuală, exploatare prin muncă etc", se arată într-un răspuns al MAE la o solicitare MEDIAFAX.
Potrivit MAE, România îşi asumă responsabilităţile care îi revin în ceea ce priveşte modul în care proprii cetăţeni se comportă în străinătate, aliniindu-se standardelor internaţionale în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de fiinţe umane, fiind parte la principalele instrumente internaţionale în materie.
"În ceea ce priveşte numărul mare de cetăţeni români care se află pe teritoriul Italiei sau al oricărei alte ţări, România colaborează strâns cu autorităţile din statele gazdă pentru gestionarea şi prevenirea problemelor ce derivă din acest fenomen şi este gata să intensifice această colaborare. De asemenea, cu privire la cooperarea bilaterală în domeniul afacerilor interne, în prezent, România dispune de o reţea de ataşaţi de afaceri interne sau ofiţeri de legătură în majoritatea statelor europene, în special în zonele în care se regăsesc comunităţi importante de cetăţeni români. Ministerul Afacerilor Externe menţine o strânsă colaborare cu ataşaţii de interne, implicarea directă a acestora a devenit tot mai necesară în procesul de prevenire şi combatere a traficului de persoane, în special în zonele în care se regăsesc comunităţi importante de cetăţeni români", se mai arată în răspunsul MAE.
Potrivit documentului citat, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni au iniţiat o serie de demersuri în colaborare cu alte instituţii (Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne) în scopul prevenirii situaţiilor de exploatare a cetăţenilor români, prin lansarea şi susţinerea pe diverse căi de comunicare a unor campanii de informare publică având ca obiectiv conştientizarea riscurilor muncii ilegale şi ale traficului de persoane sub forma exploatării prin muncă.